Costul orar al forței de muncă în formă ajustată după numărul de zile lucrătoare a crescut cu 1,04% în ultimul trimestru din 2012 față de precedentele trei luni și cu 7,61% comparativ cu perioada octombrie-decembrie din anul 2011, potrivit Institutului Național de Statistică (INS), informează Mediafax.
Față de trimestrul III din 2012, costul orar al forței de muncă, în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare, a crescut în ultimul trimestru în majoritatea activităților din sectorul economic, cele mai semnificative majorări înregistrându-se în construcții (6,47%), activități profesionale, științifice și tehnice (4,60%) și comerț (4,13%).
Scăderi mai accentuate ale costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au înregistrat în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-7,92%), alte activități de servicii (-7,18%) și industria extractivă (-6,61%).
În sectorul bugetar costul orar al forței de muncă (în formă ajustată după efectul zilelor lucrătoare) a crescut față de trimestrul precedent în sănătate și asistență socială (3,39%) și a scăzut în învățământ (-8,21%) și administrație publică (-1,15%).
„În învățământ, scăderea a fost determinată de creșterea timpului efectiv lucrat față de trimestrul precedent, fenomen caracteristic acestei activități în trimestrul al IV-lea al fiecărui an, cauzat de reînceperea anului școlar”, se arată într-un comunicat al INS.
Creșterea față de trimestrul anterior a cheltuielilor directe (salariale) cu forța de muncă a fost de 1,06%, și de 0,99% pentru cheltuielile indirecte (non-salariale).
În trimestrul IV din 2012 comparativ cu perioada similară a anului trecedent, pe principalele activități ale sectorului economic, cele mai mari creșteri ale costului orar al forței de muncă, în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare, s-au regăsit în activități de servicii administrative și servicii suport (14,62%), activități de spectacole, culturale și recreative (13,17%) și comerț (9,41%).
Scăderi s-au înregistrat doar în hoteluri și restaurante (-3,58%), informații și comunicații (-2,24%) și alte activități de servicii (-1,90%).
În sectorul bugetar, ca urmare a actualizării legislației de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, costului orar al forței de muncă a crescut în administrație publică cu 16,31%, în sănătate și asistență socială cu 14,30% și în învățământ cu 13,41%.